vineri, 30 octombrie 2009

Rachela

pe când trăia străbunica
auzisem vorbe-n şoaptă prin casă
cum că ar fi dat în mintea copiilor
şi că vorbeşte cu o femeie ciudată
pe care doar ea o vede
vorbeşte cu Rachela
şi nimeni nu poate s-o vadă sau s-o audă pe Rachela
dar noi ştim de la străbunica
multe lucruri despre Rachela
şi tare am vrea s-o vedem şi noi
să ne povestească şi nouă
cum au ras-o nemţii în cap
în lagărul de la Auschwitz
şi au făcut o perucă minunată
din minunatul ei păr roşcat
cum mânca ea împreună cu un şobolan gras
dar ei i se vedeau coastele
şi genunchii îi împungeau fusta cenuşie
şi Rachela, ne-a spus străbunica
într-o noapte, l-a botezat pe şobolanul
ăla gras Fritz aşa ca pe logodnicul ei
cel care în ziua nunţii a suit-o
în trenul cu deportaţi
dar mai întâi a sărutat-o cu disperare
şi i-a ţipat la ureche, făcea trenul
un zgomot infernal, i-a ţipat aşa
Rachela, să nu uiţi niciodată că te iubesc!
apoi a fugit ca un nebun plângând în hohote
şi Fritz era foarte simpatic
chiar dacă era gras
acum Rachela vorbeşte cu şobolanul Fritz
împarte mâncarea cu el
jumate ea jumate Fritz
care o priveşte în ochi exact
cum o privea logodnicul ei
când mergeau la picnic pe vremuri
dar într-o zi un bărbat mort de foame
l-a văzut în mâinile Rachelei
şi era aşa dolofan Fritz încât
bărbatul ăla l-a smuls dintre mâinile Rachelei
l-a omorât apoi l-a jupuit
şi l-a gătit cu boabe de fasole
şi l-a mâncat chiar sub ochii Rachelei
care de durere a înnebunit şi vorbea singură
atunci am întrebat-o noi pe străbunica
de ce nu putem s-o vedem şi noi pe Rachela
şi străbunica ne-a spus
că nimeni în afară de ea n-a mai văzut-o pe Rachela
de când a murit şobolanul Fritz

miercuri, 28 octombrie 2009

joi, 22 octombrie 2009

poveste pentru micuţa japoneză

toţi copiii se strâmbau în faţa lui şi făceau tot felul de semne batjocoritoare. alteori îi imitau mersul legănat. el se aşeza pe bordură şi aştepta ca vreo babă mai milostivă să-i lase ceva mâncare. după ce baba pleca, desfăcea grabnic pahetul şi înfuleca totul hulpav, încât uneori se trezea că muşcă şi din hârtia în care baba înfăşurase grijulie mâncarea. apoi scotea din buzunarul soios o sticlă mică plină cu tărie şi trăgea o duşcă, două. copiii îşi fluturau mâinile la nas, clămpăneau urechile sau îşi lărgeau gura cu degetele, scoţând limba la el. el se ridica greoi, plescăia mulţumit şi binecuvânta baba sau cerul care se milostivise să-l hrănească şi pe ziua de azi şi trecea printre copii, lovind de jur-împrejur asfaltul cu bastonul lui şlefuit de lemn.

luni, 19 octombrie 2009

bomboane fondante

femeia înaltă cu pălărie şi fără manşon
mănâncă bomboane fondante
femeia înaltă cu pălărie roz şi geantă
din piele de crocodil visează cum
stă cuminte pe o bancă în parcul
din centrul oraşului şi ţine deschisă
pe genunchi o cutie cu bomboane fondante

crocodilul leneş stă cu botul deschis
pe marginea râului şi în ochii lui mici
de gelatină se oglindeşte o femeie înaltă
cu pălărie roz şi geantă din piele de crocodil
care mănâncă bomboane fondante

pălăria roz stă frumos aşezată
pe capul unei femei înalte şi visează
o geantă din piele de crocodil
cum stă cuminte pe o bancă în parcul
din centrul oraşului şi ţine deschisă pe genunchi
o cutie cu bomboane fondante